Acoperișul unui teatru din centrul Londrei s-a prăbușit în timpul unui spectacol. Poliția anunță „numeroase victime”

Acoperișul unui teatru din centrul Londrei s-a prăbușit în timpul unui spectacol. Poliția anunță numeroase victime
Publicat: 20/12/2013, 00:12

Acoperișul teatrului Apollo, situat în centrul Londrei, s-a prăbușit joi seara în timpul unui spectacol, soldându-se cu „numeroase victime”, a anunțat poliția locală, fără să precizeze dacă este vorba de răniți sau morți, relatează AFP.

Un purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță a declarat că în urma acestui accident au fost rănite aproximativ 30 de persoane, însă niciuna dintre ele nu a fost spitalizată.

„Credem că au fost rănite aproximativ 30 de persoane. Acești răniți pot merge de sine stătător. Pentru moment, nu am spitalizat nicio persoană”, a anunțat acest purtător de cuvânt.

Mărturiile unor spectatori, potrivit cărora mai multe persoane au fost blocate sub dărâmături, încă nu au fost confirmate.

„Noi am fost sunați în jurul orei 20.15 GMT (22.15, ora României) de la Appolo Theatre, cu privire la prăbușirea acoperișului în timpul unui spectacol”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Scotland Yard, precizând că deține informații despre „numeroase victime”.

„Asta s-a întâmplat cu puțin timp după prima parte a spectacolului”, a afirmat un martor.

Poliția, serviciile de salvare și opt autospeciale ale pompierilor se afla la fața locului. „

Pompieri au anunnțat că asupra spectatorilor s-a prăbușit un balcon, însă mai mulți martori, citați de BBC au relatat în rețele de socializare că au văzut părți ale acoperișului, căzute peste spectatori.

Inițial, ei au crezut că accidentul face parte din spectacol, apoi au înțeles că nu este așa.

Teatrul, care numără 775 de locuri pe patru nivele, era plin în momentul producerii accidentului, când spectacolul „The Curious Incident Of The Dog in the Night-time” era în plină desfășurare, au relatat mai mulți martori pentru posturi de televiziune locale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii fabricau arme mortale chiar și în urmă cu 300.000 de ani
×